Decizia CCR nr. 317/2015Paragraful 28
Paragraful 28
20. Sub acest aspect, Curtea observă că în jurisprudenţa sa a reţinut, în legătură cu procedura specială de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv, că modul de reparare a injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia trecută ţine de opţiunea exclusivă a legiuitorului. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 5 din 8 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 31 martie 2009, Decizia nr. 1.241 din 6 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 4 noiembrie 2009, sau Decizia nr. 202 din 18 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 19 iunie 2013, prin care, referindu-se la prevederile titlului VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, dar şi la prevederile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, Curtea a constatat că acestea sunt în acord cu cele ale art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Aceleaşi consideraţii îşi găsesc justificarea şi în ce priveşte art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013.
Sursa oficială ↗