Decizia CCR nr. 320/2015Paragraful 16

CCR · decizie de neconstituționalitate · 30.04.2015 · dosar 199/99/2014
Paragraful 16
11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 68-82 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, care formează secţiunea a 4-a "Pensia de invaliditate" din capitolul IV "Pensii" din Legea nr. 263/2010 şi reglementează persoanele care pot beneficia de pensia de invaliditate (art. 68), gradele de invaliditate (art. 69), criteriile de încadrare în gradele de invaliditate (art. 70), procedura de evaluare a capacităţii de muncă, în vederea stabilirii gradului de invaliditate (art. 71 şi art. 72), condiţiile de acordare a pensiei de invaliditate (art. 73 şi art. 74), acordarea unui stagiu potenţial, în funcţie de stagiul de cotizare realizat în raport cu vârsta (art. 75 şi art. 76), acordarea indemnizaţiei pentru însoţitor (art. 77), procedura revizuirii medicale periodice (art. 78-81), transformarea, din oficiu, a pensiei de invaliditate în pensie pentru limită de vârstă, la data îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea acesteia din urmă (art. 82). Dispoziţiile art. 73 şi art. 76 au fost modificate prin Legea nr. 37/2013 pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 12 martie 2013, având în prezent următorul conţinut:
Sursa oficială ↗