Sari la conținut

Decizia CCR nr. 315/2015Paragraful 4

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
29.04.2015
Dosarul
698

3. În motivarea sesizării, se susţine, în esenţă, că textul constituţional menţionat, coroborat cu prevederile art. 46 alin. (4) şi art. 47 din Regulamentul Senatului, "nu reglementează posibilitatea liderilor de grupuri parlamentare de a aproba înlocuirea unui senator dintr-o comisie parlamentară". O asemenea înlocuire trebuie să fie aprobată numai de Senat, aşa cum, de altfel, este reglementat în art. 47 teza a doua din Regulamentul Senatului, potrivit căruia "Liderii grupurilor parlamentare pot anunţa oricând decizia grupului de a opera schimbări între membrii grupului privind apartenenţa la comisii, cu respectarea numărului total al membrilor comisiei, a numărului de reprezentanţi ai grupului şi a prevederilor art. 46 alin. (3) . Schimbările se supun votului Senatului." Art. 46 alin. (4) din Regulamentul Senatului, invocat de asemenea de autorii sesizării, prevede că "Senatul aprobă componenţa nominală a fiecărei comisii cu votul deschis al majorităţii senatorilor prezenţi."

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie