Sari la conținut

Decizia CCR nr. 314/2015Paragraful 29

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
28.04.2015
Dosarul
42.422/3/2012

24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate au mai fost analizate sub aspectul conformităţii lor cu prevederile constituţionale şi internaţionale invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 115 din 9 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 5 aprilie 2012, Curtea a reţinut că sporurile, premiile şi alte stimulente acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. Aşadar, nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, aşa încât nu este incident art. 41 din Constituţie, care garantează salariaţilor dreptul la salariu.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie