Decizia CCR nr. 306/2015Paragraful 34

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.04.2015 · dosar 335/36/2014
Paragraful 34
30. În acest context, în ceea ce priveşte invocarea art. 115 alin. (4) din Constituţie, Curtea, pornind de la premisa de necontestat că situaţia de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a ţării şi, implicit, securitatea naţională, a analizat cumulat motivele invocate în preambulul ordonanţei de urgenţă pentru justificarea situaţiei extraordinare. Astfel, s-a conchis că există un grad mare de abatere de la obişnuit, şi anume de la condiţiile concrete în care executarea titlurilor executorii se face cu respectarea Codului de procedură civilă, respectiv a Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002, după caz, astfel încât a apreciat că există o situaţie extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie, adică o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă şi independentă de voinţa Guvernului care pune în pericol un interes public, respectiv stabilitatea economică a statului român. De asemenea, Curtea a considerat că scopul urmărit prin adoptarea actului normativ criticat - atenuarea efectelor unei stări de criză economică generalizată - a implicat, în mod necesar şi neechivoc, o reglementare juridică primară, rapidă, unitară şi energică, ceea ce a reclamat, în mod indubitabil, urgenţă. Totodată, dat fiind caracterul temporar al unei situaţii extraordinare, Curtea a subliniat că Guvernul nu poate uza de reglementarea, în viitor, în mod nelimitat, a unor proceduri derogatorii de la dreptul comun, atunci când statul este debitor, deoarece este sarcina statului să găsească soluţii pentru executarea conformă a hotărârilor judecătoreşti, potrivit dreptului comun. În caz contrar, nu ar mai exista o situaţie extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie, ci, mai degrabă, s-ar pune în evidenţă elemente de oportunitate legislativă.
Sursa oficială ↗