Decizia CCR nr. 288/2015Paragraful 9

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată, în esenţă, că prevederile criticate sunt contrare drepturilor şi intereselor ambelor părţi în proces, pe de o parte, reclamantul care promovează acţiunea pentru recuperarea creanţei şi care nu are certitudinea recuperării acesteia şi a cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru şi onorariul curatorului, iar, pe de altă parte, pârâtul debitor care, în situaţia în care cade în pretenţii, este obligat să plătească apărări pentru care nu şi-a dat consimţământul şi care pot fi contrare intereselor acestuia. Prevederile art. 167 din Codul de procedură civilă, cu excepţia alin. (3) , garantează, fără discriminare, dreptul la apărare şi la un proces echitabil, atât al reclamantului, cât şi al pârâtului. Prin alin. (3) al art. 167 din Codul de procedură civilă, sub pretextul dreptului la un proces echitabil şi al interzicerii abuzului de drept, se încalcă accesul liber la justiţie şi este restrânsă exercitarea unor drepturi şi libertăţi ale părţilor în litigiu. Legiuitorul, prin prevederile criticate, a înţeles să transfere responsabilitatea statului în sarcina reclamantului. Prin introducerea în noul Cod de procedură civilă şi în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 a prevederilor criticate este favorizată o parte - debitorul obligaţiei contractuale, obstrucţionându-se accesul la justiţie al celeilalte părţi - creditorul, restrângându-i-se acestuia exercitarea drepturilor rezultând dintr-un raport juridic. Partea care a promovat acţiunea - creditorul - are interes în continuarea procesului şi trebuie să plătească pentru apărarea părţii adverse - debitorul, care, deşi legal citat, nu s-a prezentat în instanţă, nu a formulat apărări, nici nu a dovedit că are dreptul să beneficieze de un curator numit de instanţă şi, pe lângă faptul că i-a produs creditorului un prejudiciu, beneficiază de apărările unui avocat plătit chiar din fondurile acestuia. Numirea unui curator special în astfel de cauze înseamnă, pe de o parte, încălcarea dreptului reclamantului la un proces echitabil, a accesului liber la justiţie şi restrângerea exerciţiului unor drepturi, iar, pe de altă parte, încălcarea dreptului pârâtului la apărare, prin impunerea unui apărător al intereselor sale, interese pe care apărătorul numit de instanţă doar le poate intui, fără a le cunoaşte. Punerea în sarcina creditorului a obligaţiei de plată a curatorului pentru continuarea procesului încalcă dispoziţiile art. 21 şi 53 din Legea fundamentală, în condiţiile în care, urmare a citării debitorului prin publicitate, acesta nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a dovedi citarea sa cu rea-credinţă şi pentru a formula apărările necesare în cauză. Cu privire la legalitatea îndeplinirii procedurii de citare prin publicitate, autorul excepţiei de neconstituţionalitate face referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Decizia din 10 aprilie 2003, pronunţată în Cauza Nunes Dias împotriva Portugaliei. În ceea ce priveşte dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, autorul excepţiei apreciază că şi acesta este încălcat prin tergiversarea procesului de către curatorul special al cărui interes este, în primul rând, justificarea unui onorariu mai mare. Această tergiversare este în defavoarea creditorului în situaţia obţinerii unui titlu executoriu, întrucât în timpul procesului şi până la punerea în executare silită poate interveni starea de insolvabilitate şi radierea de la Registrul Comerţului a debitorului persoană juridică, iar în cazul persoanelor fizice poate interveni decesul. Toate aceste consecinţe se răsfrâng asupra patrimoniului creditorului, care este sancţionat pentru că a fost de bună-credinţă în raportul juridic dedus judecăţii.