Sari la conținut

Decizia CCR nr. 272/2015Paragraful 22

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
23.04.2015
Dosarul
16.015/306/2013

18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit dispozitivului actelor de sesizare, prevederile art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 24 iulie 2012. Însă, din examinarea notelor autorilor depuse în motivarea excepţiei, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate sintagma "şi contestate în instanţă până la data intrării în vigoare a prezentei legi" cuprinsă în art. II al Legii nr. 144/2012. Art. II are următorul cuprins: "Tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, aplicate şi contestate în instanţă până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează."

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie