Decizia CCR nr. 269/2015Paragraful 10

7. Consideră că, deşi scopul propus de legiuitor prin elaborarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014 este acela de a educa comportamentul operatorilor economici şi de a asigura o mai mare absorbţie a fondurilor europene, se ajunge la situaţia paradoxală în care cuantumul acestei garanţii de bună conduită să reprezinte un procent substanţial din valoarea ofertată, situaţie în care un ofertant de bună-credinţă nu îşi mai poate permite costurile aferente acestei garanţii şi, pe cale de consecinţă, chiar dacă în procedura de atribuire exista una sau mai multe încălcări flagrante ale legislaţiei în materia achiziţiilor publice, un asemenea operator economic nu poate sesiza Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor ca urmare a imposibilităţii achitării garanţiei de bună conduită. Astfel, interesul legitim al contestatorului ofertant este afectat şi, în această situaţie, scopul instituit de legiuitor nu poate fi atins, în sensul că există posibilitatea săvârşirii unor abuzuri de către autoritatea contractantă, fără ca aceasta să poate fi sancţionată de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, ofertantul-contestator de bună-credinţă fiind în imposibilitate de a sesiza organul administrativ-jurisdicţional. Prin urmare, apreciază că prin instituirea garanţiei de bună conduită se ajunge în situaţia unei încălcări a "gratuităţii" procedurii administrativ-jurisdicţionale în faţa Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.