Decizia CCR nr. 266/2015Paragraful 31

CCR · decizie de neconstituționalitate · 23.04.2015 · dosar 278/35/CA/2014
Paragraful 31
20. Totuşi, Curtea Constituţională reaminteşte că în jurisprudenţa sa a subliniat că, "deşi autorităţile au dreptul de a dispune cu privire la acordarea drepturilor băneşti pretinse de autorii excepţiei de neconstituţionalitate, restrângerea ori suspendarea acestor drepturi şi în viitor, în condiţiile în care textele de lege care le prevăd nu au fost abrogate, ar putea justifica întrebarea dacă aceste drepturi mai există şi dacă nu cumva textele de lege care le prevăd au fost în fapt lipsite de eficienţă, aşa încât speranţa titularilor acestor drepturi, deşi are un suport legal, este în realitate lipsită de conţinut. Astfel, deşi formal limitată în timp, respectiv vizând durata unui an calendaristic, măsura de suspendare repetată a acestor drepturi, pentru mai mulţi ani la rând, ar putea afecta caracterul previzibil al normelor de lege, creând incertitudine cu privire la existenţa acestor drepturi" (a se vedea Decizia nr. 330 din 12 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 23). De aceea, revine legiuitorului rolul de a aprecia asupra acordării finanţărilor în discuţie, în funcţie de posibilităţile financiare ale statului, astfel încât prelungirea succesivă a perioadelor în care aceste finanţări nu se acordă să nu ducă la anihilarea, în sine, a dreptului recunoscut printr-o lege în vigoare.
Sursa oficială ↗