Decizia CCR nr. 277/2015Paragraful 20
Paragraful 20
14. Potrivit art. 95 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 (în forma nemodificată de Legea nr. 288/2010), pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii aveau obligaţia ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, să asigure conformitatea contractului cu dispoziţiile acesteia. Modificarea contractelor aflate în derulare urma a se face prin acte adiţionale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă [alin. (2) ]. Creditorul trebuia să facă dovada că a depus toate diligenţele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiţionale. Se interzicea, totodată, introducerea în actele adiţionale a altor prevederi decât cele din ordonanţa de urgenţă menţionată, sancţiunea nerespectării acestei interdicţii fiind nulitatea absolută a actelor adiţionale. Nesemnarea de către consumator a actelor adiţionale prevăzute la alin. (2) era considerată acceptare tacită.
Sursa oficială ↗