Decizia CCR nr. 265/2015Paragraful 16

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Deşi cu prilejul dezbaterilor autorul excepţiei a învederat faptul că, în realitate, ar fi invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 7 raportat la art. 6 şi art. 3 din Legea nr. 255/2013, Curtea constată că, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) teza întâi din Legea fundamentală coroborat cu art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea se poate dispune numai de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial prin încheiere. De asemenea, autorul excepţiei nu poate să invoce în faţa Curţii neconstituţionalitatea altor prevederi legale, întrucât aceasta ar avea semnificaţia ridicării unei excepţii direct în faţa Curţii, eludându-se astfel prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora sesizarea va cuprinde punctele de vedere ale părţilor şi opinia instanţei, ceea ce este inadmisibil (a se vedea Decizia nr. 71 din 5 iulie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 15 septembrie 1994). Aşa fiind, Curtea, judecând în limitele sesizării, constată că obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 255/2013, care au următorul conţinut: