Decizia CCR nr. 263/2015Paragraful 31

25. În ce priveşte cea de-a treia formă de răspundere a magistraţilor, respectiv cea civilă, Curtea constată că este indisolubil legată de activitatea desfăşurată în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi presupune o greşeală care îmbracă forma unei erori judiciare. Pentru a se putea solicita dreptul la despăgubiri fundamentat pe o eroare judiciară este necesar ca aceasta să fie dovedită. Potrivit art. 52 alin. (3) din Constituţie, răspunderea pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, în raport cu victima prejudiciată, revine, întotdeauna şi fără excepţie, direct şi nemijlocit, statului. Victima erorii judiciare nu are la dispoziţie posibilitatea formulării unei acţiuni directe în repararea prejudiciului împotriva magistratului - judecător sau procuror - căruia i-ar putea fi imputabilă săvârşirea erorii judiciare. De altfel, în acord cu art. 3 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţie, raţiunea recunoaşterii unei erori judiciare nu constă în tragerea la răspundere civilă, penală sau disciplinară a unui magistrat, ci în acordarea dreptului persoanei vătămate la despăgubirile aferente. Acest fapt nu înseamnă că răspunderea magistratului este înlăturată de plano, deoarece, dimpotrivă, judecătorul sau procurorul vinovat de producerea erorii judiciare răspunde în subsidiar, dar numai faţă de stat, care, potrivit art. 52 alin. (3) teza finală din Constituţie reflectat în art. 96 alin. (7) din Legea nr. 303/2004, are împotriva sa o acţiune în regres, admisibilă dacă sunt întrunite anumite condiţii.