Decizia CCR nr. 259/2015Paragraful 26

22. Cu privire la susţinerea potrivit căreia conflictul juridic de natură constituţională a fost generat de omisiunea celor două Camere ale Parlamentului de a pune de acord dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 şi ale art. 173 din Regulamentul Senatului cu prevederile art. 76 alin. (2) din Constituţie, în acord cu deciziile Curţii Constituţionale care au constatat anterior neconstituţionalitatea altor dispoziţii regulamentare care consacrau o altă majoritate de voturi decât cea cerută de art. 76 din Constituţie, Preşedintele Senatului României, ţinând seama de caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii, apreciază că trebuie respectat şi un alt principiu constituţional şi politic sacrosanct: principiul suveranităţii legislative a Parlamentului. Nicio autoritate publică nu este îndreptăţită să adreseze şi să impună ultimativ Parlamentului o obligaţie de a legifera, întrucât modificarea unei legi şi a regulamentelor parlamentare se realizează printr-o procedură legislativă. Constituţia reglementează în art. 74 dreptul de iniţiativă legislativă, şi nu obligaţia de a legifera. Aşadar, art. 147 alin. (4) raportat la alin. (1) din Constituţie nu impune o obligaţie legislativă în sarcina Camerelor, ci încetarea efectelor juridice ale unei dispoziţii legale neconstituţionale. Numai că art. 24 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 şi art. 173 din Regulamentul Senatului nu au făcut niciodată obiectul verificării Curţii Constituţionale. Prin urmare, caracterul lor constituţional nu poate fi contestat decât printr-o viitoare procedură de contencios constituţional, iar aplicarea lor întocmai este o obligaţie constituţională a Senatului României.