Decizia CCR nr. 230/2015Paragraful 18

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei a introdus o acţiune la instanţa de contencios administrativ, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 254/2013. Curtea a statuat în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 761 din 31 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 980 din 7 decembrie 2006, şi Decizia nr. 5 din 9 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 31 ianuarie 2007, că "legile şi ordonanţele Guvernului nu pot fi atacate pe cale principală, prin acţiune introdusă exclusiv în acest scop la instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, ci numai pe cale de excepţie, în valorificarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim". Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei [...]." Or, în situaţia în care obiectul acţiunii principale introduse la instanţa de judecată se identifică, practic, cu excepţia de neconstituţionalitate, aceasta din urmă este transformată într-o veritabilă acţiune, pierzându-şi, astfel, natura sa de excepţie, înţeleasă ca un mijloc de apărare care nu pune în discuţie fondul pretenţiei deduse judecăţii. Prin urmare, ţinând cont de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 254/2013 este inadmisibilă.