Decizia CCR nr. 217/2015Paragraful 42
Paragraful 42
35. De asemenea, din analiza aceloraşi dispoziţii legale reiese, în mod evident, faptul că toate activităţile de conducere şi administrare ce se exercită în cadrul societăţilor, la fel ca şi cele desfăşurate de către persoanele care nu deţin funcţii de conducere sau administrare şi care au calitatea de simplii asociaţi sau acţionari, au ca scop final maximizarea profitului obţinut din activităţile ce constituie obiectul respectivelor societăţi. Acest profit urmează a fi împărţit, sub formă de dividende, între asociaţi sau acţionari, proporţional cu numărul părţilor sociale sau al acţiunilor deţinute de fiecare dintre aceştia, cu excepţiile permise de lege şi prevăzute în actele constitutive ale societăţilor, aşa cum am arătat anterior.
Sursa oficială ↗