Decizia CCR nr. 228/2015Paragraful 13
Paragraful 13
11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile Legii nr. 63/2011 contravin prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 877 din 28 iunie 2011. În acest sens, arată că, prin Legea nr. 63/2011, salariile de încadrare ale cadrelor didactice au fost micşorate, deşi, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 877 din 28 iunie 2011, reîncadrarea salarială a cadrelor didactice, începând cu data de 1 ianuarie 2010, trebuia făcută în raport cu salariile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, adică prin luarea în calcul a unui coeficient de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400 lei. Conform considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 877 din 28 iunie 2011 şi celor ale deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3 din 4 aprilie 2011 şi nr. 11 din 8 octombrie 2012, salariile cadrelor didactice trebuiau să revină, începând cu data de 1 ianuarie 2011, la cuantumul avut în luna iunie 2010, deci la nivelul prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008.
Sursa oficială ↗