Decizia CCR nr. 204/2015Paragraful 44

CCR · decizie de neconstituționalitate · 31.03.2015 · dosar 1.061/103/2014
Paragraful 44
41. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine, mai întâi, că prevederile de lege criticate, referitoare la cardul naţional de asigurări sociale de sănătate, au fost modificate, ulterior sesizării Curţii Constituţionale, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi pentru modificarea unor acte normative în domeniul sănătăţii, şi prin Ordonanţa Guvernului nr. 11/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, fără a păstra soluţia legislativă privind categoriile de informaţii care pot fi accesate de pe card şi dovedirea calităţii de asigurat pentru furnizarea de servicii medicale, doar pe baza cardului naţional de asigurări sociale de sănătate. Astfel, prin abrogarea art. 331 alin. (2) -(5) din Legea nr. 95/2006, informaţiile minime care pot fi accesate de pe cardul naţional de asigurări sociale de sănătate sunt, în prezent, următoarele: a) numele, prenumele, precum şi codul numeric personal ale asiguratului; b) codul unic de identificare în sistemul de asigurări sociale de sănătate; c) numărul de identificare al cardului naţional de asigurări sociale de sănătate.
Sursa oficială ↗