Decizia CCR nr. 190/2015Paragraful 20

CCR · decizie de neconstituționalitate · 31.03.2015 · dosar 10.501/117/2013
Paragraful 20
16. De altfel, Curtea observă că Legea fundamentală nu consacră drepturi din care rezultă măsuri reparatorii pentru persoanele persecutate din motive politice. Asemenea măsuri reparatorii izvorăsc din voinţa legiuitorului şi au întinderea pe care acesta o stabileşte prin lege, fără ca astfel să se încalce vreo prevedere constituţională (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 134 din 3 aprilie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 7 mai 2003). Aşadar, prin prisma criticilor de neconstituţionalitate formulate, Curtea constată că dispoziţiile art. 15 din Decretul-lege nr. 118/1990 nu încalcă sub niciun aspect principiului egalităţii în drepturi, prevăzut de art. 16 din Constituţie.
Sursa oficială ↗