Decizia CCR nr. 182/2015Paragraful 27

CCR · decizie de neconstituționalitate · 26.03.2015 · dosar 8.091/109/2013
Paragraful 27
17. Curtea reţine că Legea nr. 165/2013 conţine, la art. 41, norme tranzitorii, prin care sunt reglementate diferite situaţii care au translatat regimul juridic anterior în vigoare şi care se supun unor reguli speciale. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 41 alin. (1) şi (3) din aceasta, "(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014. [...] (3) Pentru îndeplinirea obligaţiilor stabilite la alin. (1) , Comisia Naţională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor." Prin urmare, pentru a nu fi aplicabile noile prevederi legale sub aspectul soluţionării dosarului de despăgubire (procedura invalidării, a evaluării conform grilei notariale etc.), astfel cum pretind autorii excepţiei, este necesar a determina dacă situaţia analizată în cauză se încadrează sau nu în ipoteza normelor tranzitorii cuprinse la art. 41 din Legea nr. 165/2013.
Sursa oficială ↗