Decizia CCR nr. 176/2015Paragraful 21
Paragraful 21
16. În acelaşi sens este şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 653 din 11 noiembrie 2014, referitoare la art. 114 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 13 ianuarie 2015, paragraful 21, prin care Curtea a reţinut că "justificarea instituirii unui tratament juridic diferit pentru consilierii locali sau judeţeni se regăseşte în expunerea de motive a Legii nr. 209/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale [...]. Cu acel prilej, legiuitorul a arătat că activitatea desfăşurată de un consilier nu poate fi asimilată cu activitatea desfăşurată de o persoană încadrată în muncă, deoarece prestaţia consilierilor în folosul comunităţii nu are caracter permanent, specific contractelor de muncă, aceasta manifestându-se sub forma participării la şedinţele de consiliu şi comisii de specialitate, care au loc o dată sau de două ori pe lună, însumând câteva ore. De asemenea, o astfel de asimilare ar îngrădi, întru-un anumit sens, dreptul de a fi ales, întrucât ar afecta statutul de pensionar, determinat, în general, de condiţii obiective, independente de voinţa persoanei. Astfel, potenţialul ales este pus în situaţia de a opta între calitatea de consilier (reprezentant al comunităţii) şi calitatea de pensionar, fiind influenţat în opţiunea sa de repercusiunile pe care trebuie să le suporte".
Sursa oficială ↗