Decizia CCR nr. 161/2015Paragraful 19
Paragraful 19
14. Având în vedere că în jurisprudenţa sa, reprezentată, de exemplu, de Decizia nr. 854 din 23 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 21 septembrie 2011, sau Decizia nr. 534 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 17 februarie 2014, Curtea a statuat că este competentă să verifice, din perspectiva raportării la prevederile Legii fundamentale, şi constituţionalitatea textelor legale aplicabile în interpretarea consacrată prin decizii pronunţate în soluţionarea unor recursuri în interesul legii. Curtea a apreciat că a admite o teză contrară ar contraveni însăşi raţiunii existenţei sale şi că, dacă ar accepta ca un text legal să se aplice în limite ce ar putea intra în coliziune cu Legea fundamentală, şi-ar nega rolul său de garant al supremaţiei Constituţiei.
Sursa oficială ↗