Decizia ÎCCJ nr. 20/2023 (RIL)Punctul IV

IV. Jurisprudența Curții Constituționale 23. Prin Decizia nr. 242 din 10 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 29 iulie 2003, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1, 5 și 9 din Decretul-lege nr. 118/1990, precum și a dispozițiilor art. 3 și 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999), reținând că necuprinderea în categoriile beneficiare de drepturi și a altor persoane, care se consideră îndreptățite să beneficieze de drepturile acordate prin lege, nu contravine principiului constituțional al egalității în drepturi, ci este o problemă de opțiune a legiuitorului pozitiv cu privire la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care beneficiază de drepturile respective. ... 24. Prin Decizia nr. 303 din 10 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 645 din 10 septembrie 2003, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 și 12 din Decretul-lege nr. 118/1990, reținând că hotărârea legiuitorului de a acorda măsuri reparatorii numai persoanelor condamnate ori celor care au suferit măsuri represive aplicate de dictatura instaurată în România nu contravine principiului egalității în drepturi sau principiului nediscriminării, întrucât statului român nu îi revine nicio obligație față de cetățenii români asupra cărora au fost exercitate măsuri politice sau dispoziții abuzive de autoritățile altor state, în afara teritoriului său. Faptul că, prin corelarea unor prevederi legale, unele persoane pot ajunge în situații defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor interese, în acest fel, nu reprezintă o discriminare. Limitarea impusă de dispozițiile legale criticate, respectiv acordarea de beneficii numai anumitor categorii de persoane, expres enumerate, are o justificare obiectivă și rezonabilă, și anume aceea că statul român este responsabil față de cetățenii săi numai în ceea ce privește dispozițiile și faptele proprii, aplicate de autoritățile române pe teritoriul său. ... 25. De asemenea, prin Decizia nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 221/2009), reținând că: „scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Curtea apreciază că nu poate exista decât o obligație «morală» a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă.“ ... ...