Decizia CCR nr. 153/2015Paragraful 26

CCR · decizie de neconstituționalitate · 17.03.2015 · dosar 6.390/2/2013
Paragraful 26
17. Referitor la critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu art. 26 din Constituţie, Curtea, prin Decizia nr. 310 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 4 august 2014, paragrafele 30 şi 31, a reţinut că raportul de evaluare reprezintă un act rezultat din activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate, iar comunicarea acestui raport, cuprinzând date referitoare la presupusa existenţă a elementelor de incompatibilitate în cazul persoanei evaluate, către autorităţile publice desemnate prin lege, în vederea dispunerii măsurilor legale, nu este contrară dreptului la viaţă intimă, familială şi privată, o asemenea măsură fiind necesară ducerii la îndeplinire a scopului legal al Agenţiei, stabilit prin art. 8 alin. (1) din Legea nr. 176/2010. În acest context, Curtea a reamintit că, în anumite condiţii, dreptul la viaţă intimă, familială şi privată poate fi supus anumitor limitări ori restricţii sau ingerinţe din partea autorităţilor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 485 din 2 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 4 mai 2009). Curtea a mai precizat că exercitarea unei funcţii sau demnităţi publice poate implica şi anumite constrângeri, fireşti într-o societate democratică, preocupată de asigurarea integrităţii în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice şi implicată în prevenirea şi combaterea corupţiei.
Sursa oficială ↗