Decizia CCR nr. 154/2015Paragraful 27

CCR · decizie de neconstituționalitate · 17.03.2015 · dosar 21.141/3/2014
Paragraful 27
22. În ce priveşte critica raportată la celelalte prevederi constituţionale invocate, Curtea constată că susţinerea potrivit căreia dispoziţiile contestate afectează dreptul la un proces echitabil şi principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii nu poate fi primită. Astfel, prin dispoziţiile legale deduse controlului de constituţionalitate legiuitorul nu a instituit un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existenţa unor situaţii diferite. Textele legale criticate nu stabilesc vreo distincţie sau discriminare în sensul celor arătate de către autorii excepţiei, motiv pentru care nu se poate reţine încălcarea art. 16 din Constituţie. Astfel, analiza situaţiei ce face obiectul prezentei cauze porneşte de la ipoteza potrivit căreia autorii unor infracţiuni trimişi în judecată sub imperiul unei legi procesuale vechi, pe de o parte, şi complicii/instigatorii la aceeaşi faptă trimişi în judecată sub imperiul legii procesuale noi, pe de altă parte, s-ar afla în aceeaşi situaţie juridică, ceea ce ar determina calificarea situaţiei lor ca fiind identică. Or, câtă vreme procesul penal este guvernat de alte reguli procedurale pentru fiecare categorie în parte, este evident că, din această perspectivă, cele două categorii de persoane se află în situaţii juridice diferite, astfel încât tratamentul juridic diferenţiat este pe deplin justificat. Prin urmare, în cauză nu poate fi reţinută încălcarea principiului egalităţii în faţa legii, prevăzut de art. 16 din Constituţie.
Sursa oficială ↗