Decizia CCR nr. 129/2015Paragraful 26

21. Alături de cele reţinute de Curtea Constituţională în sensul conformităţii ordonanţei de urgenţă în ansamblul său cu exigenţele constituţionale referitoare la adoptarea acestora, Curtea observă că, prin mai multe decizii (spre exemplu, Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 16 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 721 din 9 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 7 ianuarie 2015), a constatat că dreptul la indemnizaţie reparatorie nu reprezintă un drept fundamental, astfel că "legiuitorul are libera apreciere asupra instituirii unor astfel de beneficii, precum şi a stabilirii condiţiilor şi criteriilor de acordare". De asemenea, Curtea a observat că persoanele încadrate în ipoteza art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 se află într-o situaţie obiectiv diferită faţă de celelalte persoane care continuau să beneficieze de indemnizaţia reparatorie prevăzută de aceeaşi lege, astfel că instituirea unui tratament juridic diferit nu poate primi semnificaţia încălcării principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor.