Decizia CCR nr. 135/2015Paragraful 24

17. În raţionamentul său, Curtea a făcut apoi referire la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în domeniul libertăţii de a presta servicii, prevăzute de art. 49 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene (actualul art. 56 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene). Astfel, prin Hotărârea din 3 iunie 2010, pronunţată în Cauza C-258/08, Ladbrokes Betting Gaming Ltd, Ladbrokes International Ltd împotriva Stichting de Nationale Sporttotalisator, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi-a reconfirmat jurisprudenţa potrivit căreia, în domeniul reglementării jocurilor de noroc, statele membre dispun de o marjă foarte largă de acţiune. Aceeaşi instanţă a Uniunii Europene a fixat criteriile pe care instanţele naţionale trebuie să le aibă în vedere în contextul verificărilor privind aptitudinea reglementării naţionale de a limita dependenţa de jocurile de noroc şi de a preveni frauda în domeniu, arătându-se, în acest sens, că obiectivul principal urmărit de reglementarea naţională trebuie să fie lupta împotriva criminalităţii, mai precis protecţia consumatorilor de jocuri de noroc împotriva fraudelor săvârşite de operatori. Curtea de la Luxemburg a precizat că o legislaţie naţională destinată să limiteze activitatea operatorilor de jocuri de noroc, în scopul limitării dependenţei de jocurile de noroc şi pentru a preveni frauda, este în principiu compatibilă cu dreptul comunitar. Totodată, prin Hotărârea din 6 martie 2007, pronunţată în cauzele conexate C-338/04, C-359/04 şi C360/04, Massimiliano Placanica şi alţii, Curtea a statuat că este de competenţa instanţelor de trimitere să verifice dacă, în măsura în care limitează numărul operatorilor care acţionează în sectorul jocurilor de noroc, reglementarea naţională răspunde cu adevărat obiectivului de prevenire a exploatării activităţilor din acest sector în scopuri criminale sau frauduloase. Trebuie diferenţiat, pe de o parte, între obiectivul ce vizează reducerea ocaziilor de joc şi, pe de altă parte, în măsura în care jocurile de noroc sunt autorizate, obiectivul ce vizează lupta împotriva criminalităţii. Astfel, prin Hotărârea din 8 septembrie 2009, pronunţată în cauza C-42/07, Liga Portuguesa de Futebol Profissional şi Bwin International împotriva Departamento de Jogos da Santa Casa da MisericÎrdia de Lisboa, paragraful 56, Curtea a hotărât că art. 46 alin. (1) din Tratatul privind instituirea Comunităţii Europene [devenit art. 52 alin. (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene] admite restricţii ale libertăţii de a presta servicii, justificate de motive de ordine publică, de siguranţă publică sau de sănătate publică, cum ar fi obiectivele de protecţie a consumatorilor, de prevenire a fraudei şi a incitării cetăţenilor la o cheltuială excesivă legată de joc, precum şi de prevenire a tulburărilor ordinii sociale în general. Statele membre sunt libere să stabilească, potrivit propriei scări de valori, obiectivele politicii lor în materie de jocuri de noroc şi, eventual, să definească cu precizie nivelul de protecţie urmărit. De asemenea, trebuie ca restricţiile pe care le impun să îndeplinească cerinţele care reies din jurisprudenţa Curţii, în special în ceea ce priveşte proporţionalitatea lor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 martie 2007, pronunţată în cauzele conexate C-338/04, C-359/04 şi C-360/04, Massimiliano Placanica şi alţii, paragraful 48, precitată).