Decizia ÎCCJ nr. 69/2023 (HP)Punctul VIII

VIII. Jurisprudența Curții Constituționale 47. În exercitarea controlului de constituționalitate asupra normelor supuse interpretării, Curtea Constituțională a pronunțat mai multe decizii relevante în ceea ce privește definirea noțiunii pe prejudiciu sau de pretenții civile a căror acoperire integrală atrage beneficiul aplicării art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în formele succesive ale acestui text normativ. ... 48. Prin Decizia nr. 1.084 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 6 octombrie 2009, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, reținând că legiuitorul este liber să aprecieze atât pericolul social în funcție de care urmează să stabilească natura juridică a faptei incriminate, cât și condițiile răspunderii juridice pentru această faptă. Cuantumul prejudiciului cauzat este cel care rezultă din actele dosarului, și anume din rechizitoriu sau din actele financiar-contabile existente la dosar, astfel că nu se poate susține că prejudiciul cauzat ar avea un cuantum variabil în funcție de pretențiile pe care le avansează partea civilă la diferite termene de judecată și de modalitatea de calcul al acestora pe care o adoptă partea civilă. ... 49. Prin Decizia nr. 179 din 28 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 20 mai 2019, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 (în redactarea avută în vedere și în sesizarea de față) sunt constituționale în raport cu criticile formulate, reținând că dată fiind natura infracțiunilor prevăzute de art. 8 și 9 din Legea nr. 241/2005, la care face trimitere art. 10 din aceeași lege, în aceste cauze parte civilă este întotdeauna statul român, iar, dacă partea civilă mărește sau micșorează întinderea pretențiilor și ulterior primului termen de judecată, până la terminarea cercetării judecătorești în primă instanță, nu înseamnă că textul legal criticat este lipsit de eficacitate, deoarece o eventuală mărire a acestor pretenții trebuie, pe de o parte, dovedită și, pe de altă parte, posibilitatea instanței de a face aplicarea art. 10 alin. (1) este condiționată numai de acoperirea pretențiilor părții civile, astfel cum au fost ele exprimate și stabilite până la primul termen de judecată (paragraful 38). ... 50. În același sens, prin Decizia nr. 750 din 21 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 3 februarie 2020, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată și a constatat că dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 sunt constituționale în raport cu criticile formulate, apreciind că în fața instanței de judecată partea interesată are deplina libertate să demonstreze existența sau inexistența, respectiv întinderea prejudiciului, după caz, instanța urmând ca, în temeiul competenței sale constituționale, astfel cum este consfințită aceasta de prevederile art. 126 din Legea fundamentală, să decidă în cauză, pe baza probelor administrate, și asupra laturii civile. Așa fiind, instanțele de judecată pot cenzura deciziile luate de organele de urmărire penală, în ceea ce privește latura civilă a cauzei, respectiv crearea posibilității unor plăți nedatorate către bugetul de stat (paragraful 13). ... 51. Ulterior, prin Decizia nr. 867 din 14 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 1 aprilie 2022, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate invocată și a constatat că sintagma „pretențiile părții civile“, cuprinsă în dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 55/2021 privind modificarea și completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, este neconstituțională. În considerentele de la paragrafele 52, 53, 55 și 59 ale acestei decizii s-a reținut, în esență, că persoana vătămată, care se constituie parte civilă, poate înainta un cuantum al pretențiilor diferit de cuantumul prejudiciului stabilit de către procuror, legiuitorul neimpunând necesitatea/obligativitatea respectării unei egalități între cele două elemente. Astfel, pretențiile părții civile pot avea un cuantum fie mai ridicat, fie mai scăzut față de cuantumul prejudiciului stabilit de către procuror, în cursul urmăririi penale. În acest sens, Curtea reține că în doctrină a fost subliniată diferența dintre cele două sintagme - „prejudiciu cauzat“, respectiv „pretențiile părții civile“. Astfel, s-a precizat că „pretențiile civile reprezintă suma cerută, iar prejudiciul suma dovedită“. Cu altă ocazie s-a subliniat că există o deosebire între noțiunea de prejudiciu și noțiunea de pretenții ale părții civile, deoarece în timp ce prima se referă la cuantumul dovedit al pretențiilor, cea de-a doua se referă la cuantumul sumei solicitate de partea civilă. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că, din perspectiva aplicării cauzei de reducere a pedepsei reglementate de Legea nr. 241/2005, există o diferență conceptuală între cele două sintagme - „prejudiciu cauzat“ și „pretențiile părții civile“ -, acestea referindu-se la chestiuni diferite. (...) Din această perspectivă, Curtea constată că, prin modalitatea de reglementare, legiuitorul a creat premisa aplicării cauzei de reducere a pedepsei ca rezultat al unor interpretări sau aprecieri arbitrare ale persoanei vătămate/părții civile. Or, prin această modalitate de reglementare, legiuitorul a conferit persoanei vătămate/părții civile din procesul penal (referitor la infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 8 și 9 din Legea nr. 241/2005) o poziție privilegiată, simpla manifestare de voință a acesteia din urmă putând determina posibilitatea aplicării sau neaplicării cauzei de reducere a limitelor de pedeapsă, ceea ce contravine dreptului la un proces echitabil și principiului potrivit căruia justiția este unică, imparțială și egală pentru toți. ... 52. În ceea ce privește procedura acordului de recunoaștere a vinovăției, prin Decizia nr. 322 din 17 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 17 iunie 2016, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 486 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate, statuând că hotărârea prin care s-a admis acordul de recunoaștere a vinovăției nu are autoritate de lucru judecat asupra întinderii prejudiciului în fața instanței civile. Aceasta reprezintă o deplasare a concepției noului cod de la teoria unității culpelor penală și civilă la teoria dualității acestor culpe. În aceste condiții, instanța civilă va putea constata existența unei culpe civile a inculpatului, chiar dacă instanța penală nu a constatat existența unei culpe penale a acestuia (paragraful 26). ... 53. De asemenea, prin Decizia nr. 482 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 911 din 11 noiembrie 2016, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 478 alin. (4) și art. 486 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate, reținând că nu este exclusă de către legiuitor posibilitatea luării în calcul, cu prilejul încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, a faptului acoperirii de către inculpat a prejudiciilor cauzate prin săvârșirea infracțiunii, acestea putând fi obținute prin exercitarea acțiunii civile în procesul penal, conform dispozițiilor procesuale cu caracter general, prevăzute la art. 19-28 din Codul de procedură penală coroborate cu acelea ale art. 486 din același cod. (…) În situația lăsării nesoluționate de către instanța penală a acțiunii civile, conform art. 486 alin. (2) din Codul de procedură penală, persoana vătămată își poate valorifica drepturile și își poate apăra interesele în fața instanței civile competente, care, în privința stabilirii existenței și a întinderii prejudiciului, nu este ținută de hotărârea instanței penale de admitere a acordului de recunoaștere a vinovăției, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (2) teza a doua din Codul de procedură penală, o astfel de hotărâre nu are autoritate de lucru judecat asupra întinderii prejudiciului în fața instanței civile (paragrafele 17, 18 și 20). ... ...