Decizia CCR nr. 92/2015Paragraful 9

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece nu reglementează situaţiile în care autoritatea publică emitentă poate dispune suspendarea sau anularea acordului de mediu, autorizaţiei de mediu şi autorizaţiei integrate de mediu, respectiv condiţiile, modalităţile şi criteriile clare de aplicare a acestor sancţiuni. Maniera de reglementare a acestor sancţiuni, "dramatice" din punctul de vedere al consecinţelor produse asupra activităţii beneficiarului, este în mod evident defectuoasă, ele putând fi aplicate arbitrar, discreţionar, pentru orice gen de încălcare a actului de reglementare, indiferent de gravitatea acesteia. De asemenea, aceste sancţiuni nu sunt reglementate ca sancţiuni complementare pentru faptele de natură contravenţională şi/sau penală, suspendarea putând fi aplicată independent de existenţa şi constatarea unei fapte de natură contravenţională sau penală. Prin urmare, aplicarea acestor sancţiuni este lăsată la latitudinea discreţionară a autorităţii publice emitente. Mai mult, căile de atac reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 pentru sancţiunile suspendării şi anulării actului de reglementare sunt distincte de cele prevăzute pentru actele de constatare şi sancţionare a contravenţiilor la protecţia mediului, ceea ce înseamnă că, în situaţia ipotetică în care cele două sancţiuni se aplică cumulativ, o eventuală cale de atac va trebui formulată distinct pentru fiecare dintre sancţiuni, în contencios administrativ pentru sancţiunea suspendării/ anulării autorizaţiei şi plângerea la judecătorie pentru sancţiunea contravenţională, iar soluţiile pronunţate pot fi contradictorii. Sunt invocate aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale privind respectarea exigenţei de previzibilitate a legii, spre exemplu, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012 şi Decizia nr. 552 din 22 aprilie 2008.