Sari la conținut

Decizia CCR nr. 95/2015Paragraful 19

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
03.03.2015
Dosarul
4.505/4/2014

15. Referitor la pretinsa discriminare invocată de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica având un atare obiect nu este întemeiată. Creditorii şi debitorii se află în situaţii evident diferite. Creditorii sunt îndreptăţiţi să apeleze la procedura specială, accelerată, a ordonanţei de plată pentru realizarea creanţelor lor, formulând în acest sens cerere privind ordonanţa de plată şi depunând înscrisurile necesare pentru susţinerea cererii, iar debitorii au dreptul şi posibilitatea combaterii pretenţiilor creditorilor, depunând şi ei înscrisuri doveditoare. Astfel, aceste dispoziţii constituie o altă garanţie a dreptului la apărare, iar, pe de altă parte, nu există identitate de situaţii, care să justifice aplicarea aceluiaşi regim juridic. Prin urmare, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate respectă exigenţele dreptului la apărare şi ale dreptului la un proces echitabil.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie