Decizia CCR nr. 100/2015Paragraful 18

CCR · decizie de neconstituționalitate · 03.03.2015 · dosar 608/57/2013
Paragraful 18
14. Cu acel prilej Curtea a observat că, potrivit art. 255 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept ori într-un interes legitim printr-un act al autorităţii contractante, prin încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, poate solicita, prin contestaţie, anularea actului, obligarea autorităţii contractante de a emite un act, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim pe cale administrativ-jurisdicţională, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă", iar, în vederea soluţionării contestaţiilor, partea care se consideră vătămată are dreptul să se adreseze Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor [art. 256 alin. (1) ], care este organism independent cu activitate administrativ-jurisdicţională [art. 257 alin. (1) ]. Deciziile Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor pot fi atacate de către autoritatea contractantă şi/sau de către orice persoană vătămată, în sensul art. 255 alin. (2) , cu plângere la instanţa judecătorească prevăzută la art. 283 alin. (1) , în termen de 10 zile de la comunicare, atât pentru motive de nelegalitate, cât şi de netemeinicie [art. 281 alin. (1) ].
Sursa oficială ↗