Decizia ÎCCJ nr. 70/2023 (HP)Paragraful 3
Paragraful 3
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Bihor - Secția I civilă, în Dosarul nr. 2.694/271/2020, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
Interpretarea dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1, art. 415 pct. 3 și ale art. 416 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă, în sensul de a se lămuri dacă în cazul suspendării facultative dispuse de instanță atunci când dezlegarea cauzei depinde în tot sau în parte de soluția dintr-o altă cauză, dar care nu privește aceleași și/sau toate părțile din cauza suspendată, după finalizarea cauzei până la a cărei soluționare s-a dispus suspendarea, judecata cauzei suspendate se reia din oficiu, iar nu la cererea părților, sau, atunci când nicio parte nu solicită repunerea pe rol în termen de 6 luni de la încetarea motivului de suspendare, poate fi constatată perimarea cererii de chemare în judecată sau a unei căi de atac, chiar și în contra părții din cauza suspendată care nu este parte în pricina până la a cărei soluționare s-a dispus suspendarea.
Sursa oficială ↗