Decizia CCR nr. 66/2015Paragraful 51

31. Curtea observă că dispoziţiile art. 66 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 sunt norme tranzitorii, care, potrivit art. 54 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, reglementează "măsurile ce se instituie cu privire la derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări care urmează să fie înlocuită de noul act normativ". În continuare, art. 54 alin. (2) din aceeaşi lege prevede că dispoziţiile tranzitorii "trebuie să asigure, pe o perioadă determinată, corelarea celor două reglementări, astfel încât punerea în aplicare a noului act normativ să decurgă firesc şi să evite retroactivitatea acestuia (...)". Legiuitorul, configurând dispoziţiile tranzitorii ale art. 66 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, a ales drept criteriu pentru rezolvarea situaţiilor tranzitorii existenţa în curs de desfăşurare a unor activităţi de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, în sensul că pentru aprecierea legalităţii raporturilor juridice născute în perioada de activitate a Ordonanţei Guvernului nr. 79/2003 se aplică această ordonanţă numai dacă activităţile menţionate sunt în curs desfăşurare. În schimb, dacă aceste activităţi nu sunt în curs de desfăşurare, aprecierea legalităţii raporturilor juridice născute în perioada de activitate a Ordonanţei Guvernului nr. 79/2003 se realizează prin prisma noilor prevederi. Or, cele două acte normative cuprind, în privinţa activităţilor de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, reguli de drept substanţiale specifice aşa cum s-a arătat la paragrafele 29 şi 30 din prezenta decizie, astfel încât, optând pentru un asemenea criteriu, legiuitorul a încălcat principiul neretroactivităţii legii, întrucât raportul juridic nu mai este guvernat de legea în vigoare la data naşterii sale, ci de o lege ulterioară, străină acestuia. Or, este de principiu că o situaţie juridică definitiv consolidată sub imperiul unei legi substanţiale nu poate fi guvernată de o lege ulterioară decât cu încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie.