Sari la conținut

Decizia CCR nr. 88/2015Paragraful 21

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
26.02.2015
Dosarul
2.896/300/2011

16. De asemenea, prin Decizia nr. 78 din 2 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 22 februarie 2006, Curtea a constatat că textul de lege criticat se aplică în mod egal tuturor persoanelor ce se încadrează în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, astfel încât nu este îndreptăţită calificarea normei legale de referinţă ca fiind neconstituţională. De altfel, înţelesul art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, iar nu şi identitatea de tratament juridic în aplicarea unor măsuri, indiferent de natura lor. Ca atare, este justificată admisibilitatea unui statut juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, cum este situaţia persoanelor îndreptăţite la restituirea imobilelor preluate în mod abuziv, ce cad sub incidenţa Legii nr. 10/2001.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie