Decizia CCR nr. 55/2015Paragraful 21
Paragraful 21
16. Conform dispoziţiilor art. 5 alin. (1) şi 8 alin. (1) şi (1^1) din Legea nr. 315/2004, agenţiile de dezvoltare regională sunt persoane juridice înfiinţate în cele 8 regiuni de dezvoltare din România, regiuni stabilite potrivit obiectivelor de bază ale politicii naţionale de dezvoltare regională şi de cooperare transfrontalieră. Potrivit art. 9 lit. a) -v) din aceeaşi lege, aceste agenţii au atribuţii precum elaborarea şi propunerea spre aprobarea consiliului pentru dezvoltare regională a strategiei, planului şi programelor de dezvoltare regională, precum şi a planurilor de gestionare a fondurilor; asigurarea realizării programelor de dezvoltare regională şi a planurilor de gestionare a fondurilor, în conformitate cu hotărârile adoptate de consiliul pentru dezvoltare regională, cu respectarea legislaţiei în vigoare, şi răspunderea faţă de acesta pentru realizarea lor; solicitarea de sume din Fondul naţional pentru dezvoltare regională, pentru finanţarea proiectelor de dezvoltare aprobate instituţiei naţionale cu atribuţii în domeniul dezvoltării regionale; atragerea de resurse, împreună cu consiliul pentru dezvoltare regională, în scopul îndeplinirii atribuţiilor sale; asigurarea managementului tehnic şi financiar al Fondului pentru dezvoltare regională, în scopul realizării obiectivelor prevăzute în programele de dezvoltare regională etc. Astfel, cele 8 agenţii de dezvoltare regională realizează programele de dezvoltare regională şi planurile de gestionare a fondurilor aferente. Programele în cauză sunt finanţate, conform art. 8 şi 10 din Legea nr. 315/2004, din Fondul pentru dezvoltare regională care se constituie din alocări din Fondul naţional pentru dezvoltare regională, contribuţii proprii ale judeţelor sau ale municipiului Bucureşti, precum şi din surse financiare atrase din sectorul privat, respectiv de la bănci sau investitori străini, precum şi din fonduri ale Uniunii Europene sau ale altor organizaţii internaţionale. De asemenea, potrivit art. 14 din Legea nr. 315/2004, Fondul naţional de dezvoltare regională poate fi constituit din fonduri publice, respectiv fonduri provenite de la bugetul de stat şi din asistenţă financiară nerambursabilă oferită de guverne, organizaţii internaţionale sau bănci.
Sursa oficială ↗