Decizia CCR nr. 45/2015Paragraful 22

18. Având în vedere aceste situaţii de fapt obiective, legiuitorul a instituit un tratament juridic distinct acestor două categorii de persoane, fără însă a plasa vreuna dintre acestea într-o situaţie dezavantajoasă sau de inferioritate, apelând la ceea ce jurisprudenţa Curţii a calificat drept egalitate materială pentru a realiza astfel o aşezare justă şi echitabilă a sarcinilor fiscale (a se vedea Decizia nr. 524 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 3 februarie 2014, Decizia nr. 542 din 15 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 11 decembrie 2014, paragraful 30, Decizia nr. 633 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 9 ianuarie 2015, paragraful 19, Decizia nr. 27 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 25 martie 2015, paragraful 17). De altfel, prin Decizia nr. 3 din 6 ianuarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 8 iunie 1994, Curtea Constituţională a reţinut că fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, rezonabilă, echitabilă şi să nu diferenţieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetăţeni. Aşadar, având în vedere considerentele menţionate, Curtea constată că tratamentul juridic diferenţiat reglementat prin textul criticat nu este de natură a contraveni dispoziţiilor art. 56 alin. (2) din Constituţie.