Decizia CCR nr. 43/2015Paragraful 5

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, care pune concluzii de admitere a acesteia. Ca şi chestiuni prealabile, precizează că în prezenta cauză situaţia este diferită de cea analizată de Curtea Constituţională în Decizia nr. 633 din 11 noiembrie 2014 unde se invoca o inegalitate în drepturi din perspectiva situaţiei în care părţile litigiului aveau un statut diferit. În prezenta cauză poate fi invocată încălcarea principiului egalităţii în drepturi, ambele părţi din litigiu fiind persoane juridice. Menţionează jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiul egalităţii, respectiv Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunţată în Cauza Marckx împotriva Belgiei, sau Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunţată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit. În continuare arată că, deşi nu a invocat neconstituţionalitatea art. 355 alin. (1) din Codul de procedură civilă, apreciază că din perspectiva art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 este necesară şi evaluarea constituţionalităţii acestui articol, cele două dispoziţii, respectiv art. 194 lit. e) teza a IV-a şi art. 355 alin. (1) din Codul de procedură civilă, nu pot fi disociate. În acest sens invocă considerentele cuprinse la paragraful 26 din Decizia nr. 266 din 7 mai 2014. Pe fondul excepţiei susţine, în esenţă, că dispoziţia legală criticată încalcă principiile fundamentale ale procesului civil care consacră garanţiile respectării în cadrul procesului civil a drepturilor fundamentale consacrate constituţional. Principiul egalităţii este transpus la nivelul legii procesual civile în dispoziţiile art. 8 şi 14 din Codul de procedură civilă. Arată că reclamantul este pus în situaţia dezvăluirii arsenalului de apărare fără a cunoaşte poziţia procesuală a pârâtului, care este avantajat faţă de reclamant cunoscând deja la redactarea întâmpinării mijloacele de probă şi aspectele învederate în interogatoriu. Astfel îşi va putea configura apărarea în raport cu mult mai multe coordonate faţă de reclamant, decât dacă ar avea la dispoziţie doar acţiunea introductivă. În ceea ce priveşte asigurarea efectivităţii egalităţii procesuale, instanţa trebuie să asigure părţilor posibilitatea de a-şi susţine şi argumenta cererile, de a invoca probe, de a putea combate dovezile solicitate de adversar. În privinţa încălcării accesului liber la justiţie, susţine că anularea acţiunii pentru neîndeplinirea obligaţiei prevăzute de dispoziţia legală criticată ar fi excesivă în raport cu scopul reglementării şi ar limita nejustificat dreptul de acces la justiţie. Apreciază că ar fi suficientă doar propunerea interogatoriului prin acţiunea introductivă. Mai arată că un proces echitabil ar presupune administrarea probei cu interogatoriul numai după ce proba ar fi încuviinţată în condiţiile art. 258 din Codul de procedură civilă. În continuare, pentru aceleaşi motive apreciază că nici dreptul la apărare nu mai poate fi garantat. Mai arată că neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate se impune a fi examinată şi din perspectiva încălcării principiului egalităţii armelor consacrat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, ca o garanţie esenţială a unui proces echitabil în sensul art. 6 din Convenţie. Dacă normele interne nu sunt suficiente, ar trebui ca, prin prisma art. 20 din Constituţie, să fie aplicate dispoziţiile convenţionale care sunt mai favorabile în circumstanţierea egalităţii drepturilor procesuale. În concluzie, solicită admiterea excepţiei şi extinderea controlului de constituţionalitate şi la dispoziţiile art. 355 alin. (1) din Codul de procedură civilă şi depune note scrise.