Decizia CCR nr. 24/2015Paragraful 29

22. Spre deosebire de actuala reglementare, potrivit art. 197 alin. 4 din Codul de procedură penală din 1969, nulitatea relativă a actului putea interveni numai dacă încălcările dispoziţiilor legale erau invocate în cursul efectuării actului, când partea este prezentă, sau la primul termen de judecată cu procedura completă, când partea lipsea la efectuarea actului, iar instanţa lua în considerare din oficiu încălcările, în orice stare a procesului, dacă anularea actului era necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei. De asemenea, apelul şi recursul, reglementate la art. 361-385 şi, respectiv, la art. 385^1-385^19 din acest cod, erau căi ordinare de atac. Cu apel puteau fi atacate toate sentinţele, cu excepţia celor prevăzute la art. 361 alin. 1 lit. a) -f) din Codul de procedură penală din 1969, şi anume: a) sentinţele pronunţate de judecătorii, b) sentinţele pronunţate de tribunalele militare, c) sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, d) sentinţele pronunţate de secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, e) sentinţele de dezînvestire şi f) sentinţele pronunţate în materia executării hotărârilor penale, precum şi cele privind reabilitarea. Acestea, cu excepţia celei prevăzute la art. 361 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală din 1969, puteau fi atacate cu recurs, conform art. 385^1 alin. 1 din acelaşi cod.