Decizia CCR nr. 20/2015Paragraful 28

CCR · decizie de neconstituționalitate · 21.01.2015 · dosar 9.099/2/2011
Paragraful 28
17. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 3 pct. 7 din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că acestea reglementează definiţia grilei notariale, ca reprezentând ghidurile privind valorile orientative ale proprietăţilor imobiliare utilizate de camerele notarilor publici, actualizate în condiţiile impuse de art. 77^1 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. Chiar dacă această noţiune este des utilizată în cuprinsul Legii nr. 165/2013, în special prin raportarea la art. 21 alin. (6) din lege - de asemenea criticat -, Curtea constată ca fiind lipsită de legătură cu soluţionarea cauzei simpla critică a unei definiţii legale, astfel că şi această excepţie urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.
Sursa oficială ↗