Decizia CCR nr. 17/2015Paragraful 39
Paragraful 39
36. Strategia de securitate cibernetică prezintă obiectivele, principiile şi direcţiile majore de acţiune pentru cunoaşterea, prevenirea şi contracararea ameninţărilor, vulnerabilităţilor şi riscurilor la adresa securităţii cibernetice a României şi pentru promovarea intereselor, valorilor şi obiectivelor naţionale în spaţiul cibernetic. În acest sens stabileşte semnificaţia termenilor şi expresiilor utilizaţi în domeniu, prevede înfiinţarea Sistemului naţional de securitate cibernetică (SNSC) care reprezintă cadrul general de cooperare care reuneşte autorităţi şi instituţii publice cu responsabilităţi şi capabilităţi în domeniu, în vederea coordonării acţiunilor la nivel naţional pentru asigurarea securităţii spaţiului cibernetic, inclusiv prin cooperarea cu mediul academic şi cel de afaceri, asociaţiile profesionale şi organizaţiile neguvernamentale. De asemenea prevede că Consiliul operativ de securitate cibernetică (COSC) reprezintă organismul prin care se realizează coordonarea unitară a SNSC. Din COSC fac parte, în calitate de membri permanenţi, reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului pentru Societatea Informaţională, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Oficiului Registrului Naţional pentru Informaţii Secrete de Stat, precum şi secretarul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Conducerea COSC este asigurată de un preşedinte (consilierul prezidenţial pe probleme de securitate naţională) şi un vicepreşedinte (consilierul prim-ministrului pe probleme de securitate naţională). Coordonatorul tehnic al COSC este Serviciul Român de Informaţii, în condiţiile legii.
Sursa oficială ↗