Decizia CCR nr. 17/2015Paragraful 68

CCR · decizie de neconstituționalitate · 21.01.2015 · dosar 1.419A/2014
Paragraful 68
65. În concluzie, în condiţiile în care măsurile adoptate prin legea supusă controlului de constituţionalitate nu au un caracter precis şi previzibil, ingerinţa statului în exercitarea drepturilor constituţionale la viaţă intimă, familială şi privată şi la secretul corespondenţei, deşi prevăzută de lege, nu este formulată clar, riguros şi exhaustiv pentru a oferi încredere cetăţenilor, caracterul strict necesar într-o societate democratică nu este pe deplin justificat, iar proporţionalitatea măsurii nu este asigurată prin reglementarea unor garanţii corespunzătoare, considerăm că dispoziţiile art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea privind securitatea cibernetică a României încalcă prevederile art. 1 alin. (5) , art. 26, art. 28 şi art. 53 din Constituţie. Aşadar, limitarea exerciţiului acestor drepturi personale în considerarea unor drepturi colective şi interese publice, ce vizează securitatea cibernetică, rupe justul echilibru care ar trebui să existe între interesele şi drepturile individuale, pe de o parte, şi cele ale societăţii, pe de altă parte, legea criticată nereglementând garanţii suficiente care să permită asigurarea unei protecţii eficiente a datelor faţă de riscurile de abuz, precum şi faţă de orice accesare şi utilizare ilicită a datelor cu caracter personal (ad similis, Decizia nr. 461 din 16 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, paragraful 44).
Sursa oficială ↗