Decizia CCR nr. 12/2015Paragraful 30

23. Curtea observă că, astfel cum a reţinut în paragrafele anterioare, legea specială, respectiv Legea nr. 198/2004, cuprinde o dispoziţie derogatorie faţă de cea generală - Legea nr. 33/1994 - în materia exproprierii pentru lucrări de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, în privinţa momentului realizării transferului de proprietate. Astfel, spre deosebire de legea generală - Legea nr. 33/1994 - unde transferul dreptului de proprietate se realizează la momentul plăţii despăgubirii impuse prin hotărârea judecătorească de expropriere, cu consecinţa stabilirii cuantumului despăgubirii prin raportare la un moment temporal cât mai apropiat de realizarea transferului, legea specială - Legea nr. 198/2004 - prevede că transferul dreptului de proprietate operează fie la momentul plăţii despăgubirii stabilite pe cale administrativă, ceea ce echivalează cu recunoaşterea faptului că stabilirea cuantumului acestei despăgubiri se raportează la momentul transferului dreptului, fie la momentul consemnării despăgubirii menţionate, ipoteză în care stabilirea cuantumului despăgubirii pe cale judiciară nu se mai raportează la momentul transferului dreptului, ci la un moment ulterior, respectiv cel al pronunţării hotărârii judecătoreşti prin care se stabileşte întinderea despăgubirii, şi nu la cel al transferului dreptului de proprietate. Având în vedere soluţia normativă a legii speciale în privinţa momentului de la care operează transferului dreptului de proprietate, aspect asupra căruia legiuitorul este liber să aprecieze, beneficiind de o anumită marjă de apreciere în considerarea obiectului propriu de reglementare a Legii nr. 198/2004, respectiv construcţia de autostrăzi şi drumuri naţionale, Curtea constată că o atare măsură trebuie corelată, în mod logic, cu stabilirea despăgubirilor la valoarea imobilului de la data exproprierii. Aşadar, stabilirea cuantumului despăgubirii este o măsură conexă şi indisolubil legată de momentul transferului dreptului de proprietate, întrucât acest moment este cel determinant în raportul juridic ce se naşte între expropriat şi expropriator, iar nu de vreun alt moment ulterior stabilit aleatoriu. În consecinţă, în această privinţă legiuitorul nu are nicio marjă de apreciere, valoarea bunului expropriat neputând fi alta decât cea stabilită la momentul contemporan realizării transferului dreptului. Dacă în privinţa exproprierii reglementate de legea generală această exigenţă constituţională este pe deplin respectată prin dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, cuantumul despăgubirilor fiind stabilit la un moment apropiat în timp, contemporan transferului dreptului de proprietate, în privinţa legii speciale aplicarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, respectiv sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză", generează o situaţie juridică ce se abate de la o asemenea finalitate în sensul că expertiza judiciară dispusă nu reflectă valoarea bunului de la momentul contemporan realizării transferului dreptului, ci o valoare de la un moment ulterior care nu este cert. Rezultă că, determinându-se în acest fel cuantumul despăgubirii, aceasta nu mai este "dreaptă" în sensul art. 44 alin. (3) din Constituţie. Acest caracter inerent despăgubirilor stabilite în considerarea exproprierii realizate reflectă gradul sporit de protecţie pe care constituantul originar a reglementat-o în privinţa dreptului de proprietate privată. De altfel, în acest sens, CURTEA, prin Decizia nr. 395 din 1 octombrie 2013, a stabilit că în materia dreptului de proprietate privată standardul naţional de protecţie reprezentat prin art. 44 din Constituţie este superior celui prevăzut de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie (a se vedea, mutatis mutandis, deciziile nr. 872 şi 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010). De aceea Curtea constată contrarietatea soluţiei legislative criticate în raport cu art. 44 alin. (3) din Constituţie fără a mai apela la standardul convenţional în materie, acesta fiind inferior ca protecţie celui naţional.