Decizia CCR nr. 762/2014Paragraful 20

CCR · decizie de neconstituționalitate · 18.12.2014 · dosar 137/303/2014
Paragraful 20
15. Întrucât anularea cererii de chemare în judecată, care în prezenta cauză are un caracter particular, respectiv plângere în materie contravenţională, pentru neîndeplinirea anumitor condiţii obligatorii, reprezintă o faţetă a accesului liber la justiţie şi, fiind vorba de o intervenţie a statului, Curtea Constituţională va analiza, prin prisma unui test de proporţionalitate dezvoltat în jurisprudenţa sa (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013, şi Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014), dacă limitele impuse acestui drept prin intervenţia legiuitorului - respectiv anularea cererii în lipsa depunerii dovezii calităţii de reprezentant şi a achitării taxei judiciare de timbru - sunt rezonabile în raport cu obiectivul urmărit şi nu tind la transformarea dreptului de acces într-unul iluzoriu/teoretic.
Sursa oficială ↗