Decizia CCR nr. 772/2014Paragraful 36

32. Referitor la critica de neconstituţionalitate privind stabilirea recursului ca singura cale de atac împotriva hotărârii Curţii de Apel Bucureşti, Curtea a constatat că prevederile de lege nu sunt de natură a încălca dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil (a se vedea în acest sens, Decizia nr. 1.484 din 10 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 23 noiembrie 2009). De asemenea, în jurisprudenţa sa constantă, Curtea a statuat că accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia. Legiuitorul are competenţa exclusivă de a reglementa cu privire la regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi cu privire la exercitarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, putând institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Totodată, Legea fundamentală nu cuprinde prevederi prin care să se stabilească căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, statuând în art. 129 că acestea se exercită "în condiţiile legii". De aceea, instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea căilor de atac, atât timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor, nu este contrară accesului liber la justiţie (a se vedea Decizia nr. 955 din 30 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 27 decembrie 2007).