Decizia CCR nr. 782/2014Paragraful 36

CCR · decizie de neconstituționalitate · 18.12.2014 · dosar 30.041/3/2012
Paragraful 36
24. Prin Decizia din 15 mai 2012 cu privire la Cererea nr. 63.627/11 introdusă de Constantin Abăluţă şi alţii împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că diminuarea pensiilor militare de stat din România a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul general prevăzut prin Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi a arătat că motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporţionate (paragraful 16). De asemenea, a subliniat faptul că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe raţiuni obiective, şi anume contextul economic şi corectarea inegalităţilor existente între diferitele sisteme de pensii (paragraful 15). Având în vedere aceste considerente, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că măsurile criticate de reclamanţi nu i-au determinat pe aceştia să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate, şi nu au fost în mod nejustificat discriminaţi în raport cu alţi pensionari (paragraful 20).
Sursa oficială ↗