Decizia CCR nr. 760/2014Paragraful 37

27. Pe de altă parte, Curtea observă că, potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din directiva menţionată, prevederile acestei directive nu aduc atingere legislaţiei naţionale în ceea ce priveşte definiţiile remuneraţiei. Or, în ceea ce priveşte elementele contractului individual de muncă, legislaţia română se referă la "salariu". Astfel, potrivit art. 10 din Codul muncii, "Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumite salariu", iar potrivit art. 159 alin. (1) din acelaşi act normativ, "Salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă". De altfel, şi Constituţia foloseşte noţiunea de "salariu" la art. 41 privind dreptul la muncă, iar, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, "salariul reprezintă o componentă a dreptului la muncă şi reprezintă contraprestaţia angajatorului în raport cu munca prestată de către angajat în baza unor raporturi de muncă". (A se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010).