Decizia CCR nr. 761/2014Paragraful 58

46. În privinţa art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea constată că procedeul legislativ la care s-a recurs, denumit, în alin. (1) al articolului unic din legea analizată, ca "derogare" de la prevederile Legii nr. 393/2004, nu poate fi calificat ca fiind o reglementare derogatorie, întrucât, potrivit art. 15 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, "Reglementarea este derogatorie dacă soluţiile legislative referitoare la o situaţie anume determinată cuprind norme diferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, aceasta din urmă păstrându-şi caracterul său general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri". Aşadar, o reglementare derogatorie presupune existenţa normativă simultană în fondul activ al legislaţiei a două acte normative primare, respectiv cea cadru şi cea derogatorie, acesta din urmă cuprinzând norme diferite faţă de reglementarea-cadru şi aplicându-se cazurilor anume evidenţiate în conţinutul său normativ. Or, timp de 45 de zile de la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2014, dispoziţiile-cadru în materie, respectiv art. 9 alin. (2) lit. h^1) şi art. 15 alin. (2) lit. g^1) din Legea nr. 393/2004, nu au produs efecte juridice, fiind de iure şi de facto inaplicabile. De asemenea, ordonanţa de urgenţă nu este nici normă specială în raport cu cea generală în materie, nereglementând o ipoteză normativă specifică şi distinctivă care, pe de o parte, să o califice ca atare, iar, pe de altă parte, să califice Legea nr. 393/2004 ca fiind una generală. Soluţia legislativă analizată nu poate fi caracterizată nici ca fiind o suspendare în sensul art. 66 din Legea nr. 24/2000, republicată, a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) lit. h^1) şi art. 15 alin. (2) lit. g^1) din Legea nr. 393/2004, întrucât textul criticat, astfel cum s-a arătat mai sus, elimină în mod temporar din fondul activ al legislaţiei dispoziţiile amintite şi reglementează ea însăşi o ipoteză normativă proprie. În fine, ordonanţa de urgenţă criticată nu poate fi considerată nici normă cu aplicare limitată în timp în sensul art. 68 din Legea nr. 24/2000, republicată, întrucât aceasta nu reglementează aplicarea legii în timp, ci un termen de decădere în care destinatarii normei îşi pot exprima în scris şi o singură dată opţiunea cu privire la partidul politic, organizaţia minorităţii naţionale din care doresc să facă parte sau să devină independenţi, fără ca aleşii locali respectivi să îşi piardă calitatea dobândită în urma alegerilor.