Decizia CCR nr. 739/2014Paragraful 15

CCR · decizie de neconstituționalitate · 16.12.2014 · dosar 27/36/2014
Paragraful 15
12. În continuare, referitor la noţiunea de "societate comercială de interes local" cuprinsă în Legea nr. 161/2003, apreciază că aceasta trebuie analizată prin raportare la organizarea administrativ-teritorială a României în comune, oraşe şi judeţe. În timp ce comunele şi oraşele au ca autorităţi deliberative consiliile locale compuse din consilieri şi ca autorităţi executive primarii/viceprimarii, judeţele au ca autorităţi deliberative consiliul judeţean şi ca autorităţi executive preşedintele consiliului judeţean. De aceea, calitatea unei societăţi de a fi de interes local se stabileşte prin raportare la unitatea administrativ-teritorială (iar nu la consilieri ori primari), astfel încât societatea este de interes local pentru consiliul local sau consiliul judeţean care a înfiinţat-o şi sub a cărui autoritate funcţionează. Prin urmare, în deplin acord cu principiul securităţii raporturilor juridice, prin Hotărârea Guvernului nr. 597/1992 s-a prevăzut trecerea sub autoritatea consiliilor locale sau, după caz, judeţene a regiilor autonome şi societăţilor comerciale cu capital integral de stat care prestează servicii publice de interes local sau judeţean.
Sursa oficială ↗