Decizia CCR nr. 718/2014Paragraful 21

CCR · decizie de neconstituționalitate · 09.12.2014 · dosar 3.385/100/2013
Paragraful 21
16. În prezenta cauză, Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă consideră ca necesară punerea în discuţie a unor aspecte care ar putea determina schimbarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale. Astfel, arată că înlăturarea unor persoane care au lucrat în grupele I sau a II-a de muncă de la beneficiul majorării punctajului de pensie este justificată în măsura în care au beneficiat de stagii de cotizare reduse, stabilite prin legi speciale, dar în această categorie nu pot intra şi persoanele care au lucrat în grupele superioare de muncă, dar au beneficiat de reducerea stagiilor şi a vârstei de pensionare pentru că au avut handicap, potrivit Legii nr. 57/1992 privind încadrarea în muncă a persoanelor handicapate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 12 iunie 1992. În acest sens arată că aceste din urmă persoane nu au avut cum să cumuleze un punctaj total realizat în întreaga perioadă de activitate tot atât de mare ca o persoană care a lucrat în grupe superioare de muncă, dar nu a avut handicap. De asemenea consideră că se creează o discriminare între persoanele cu handicap, întrucât cele care au lucrat în condiţii mai grele de muncă nu sunt cu nimic diferenţiate de cele care au lucrat în condiţii de muncă normale.
Sursa oficială ↗