Decizia CCR nr. 722/2014Paragraful 23

CCR · decizie de neconstituționalitate · 09.12.2014 · dosar 689/30/2014
Paragraful 23
15. Faţă de cele arătate, Curtea reţine, în acord cu dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, dar şi cu cele statuate prin Decizia nr. 81 din 25 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999, că examinarea constituţionalităţii unui text de lege de către instanţa de contencios constituţional "are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. Rezultă deci că nu ne aflăm în prezenţa unei chestiuni privind constituţionalitatea, ci a unei simple contrarietăţi între norme legale din acelaşi domeniu, coordonarea legislaţiei în vigoare fiind de competenţa autorităţii legiuitoare."
Sursa oficială ↗