Decizia CCR nr. 721/2014Paragraful 22
Paragraful 22
13. Curtea constată că dispoziţiile art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 şi ale art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 au avut o aplicabilitate temporară, în cursul anului 2012, respectiv 2013. Întrucât continuă să îşi producă efectele juridice în cauza în care a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, aceste dispoziţii legale pot fi supuse controlului de constituţionalitate, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea Constituţională a statuat că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare.
Sursa oficială ↗